BMW Group a publicat datele privind vânzările pe primele șase luni ale anului, precizând că acestea au fost afectate de efectele închiderii temporare a showroomurilor din lumea întreagă. Compania germană a înregistrat o scădere de peste 20 de procente a livrărilor celor trei mărci din grup.
BMW Group a fost depășit în UE pe piața de vehicule electrificate, așa cum sunt denumite toate vehiculele care au, cel puțin parțial, o propulsie bazată pe energia electrică, dar rămâne lider în Germania.
Vânzările de automobile electrice la nivel global au crescut în primele șase luni ale anului cu 92%, ajungând la un nivel de 765.000 de unități, potrivit datelor Jato Daynamics.